În vechime pe data de 1martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor - fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: " Ia-mi negretele şi dă-mi albetele".
Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.
Noi suntem mândri că mai există o tradiţie nebisericească specifică nouă românilor şi pe care încă o mai respectăm, chiar dacă mulţi dintre noi nu cunoaştem semnificaţia ei. Tot de la 1martie încep şi "babele", o să spunem şi despre această tradiţie câteva cuvinte.
Vă urăm o primăvară caldă!
